Având un grad record de implicare, cea mai mare campanie privind sănătatea și securitatea în muncă la nivel mondial ia sfârşit.

NEWS RELEASE – 2013-11-11

Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (EU-OSHA) anunţă sfârşitul campaniei sale „Împreună pentru prevenirea riscurilor” în cadrul unei conferinţe ample de la Bilbao, care se va desfăşura în zilele de 11 şi 12 noiembrie 2013.

Summit-ul de două zile privind locurile de muncă sigure şi sănătoase adună la un loc experţi de seamă în domeniul securităţii şi sănătăţii la locul de muncă (SSM) pentru dezvoltarea de reţele şi discuţii, permiţând schimbul de bune practici şi dezvoltarea unor strategii viitoare.

Dr. Christa Sedlatschek, director al EU-OSHA, a spus: „Campaniile privind locurile de muncă sigure şi sănătoase s-au dovedit a fi şi de data aceasta una dintre cele mai reuşite şi eficiente căi de promovare a bunelor practici SSM la nivel local. Suntem încântaţi că atât de multe companii şi organizaţii din Europa au luat parte la această campanie privind prevenirea riscurilor – cu toţii înţeleg şi apreciază contribuţia imensă pe care SSM o poate avea la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.”

Reprezentanţi ai Comisiei Europene participă alături de reprezentanţi ai Preşedinţiei UE, ai partenerilor sociali ai UE, precum şi de reprezentanţi ai administraţiei naţionale şi locale care au spriijnit campania.

Împreună cu reţeaua europeană de puncte focale EU-OSHA, un număr record de parteneri oficiali ai campaniei, mai exact 87 companii şi organizaţii, au luat parte la campania care s-a derulat începând din aprilie 2012 şi care a încurajat angajaţii şi cadrele de conducere să colaboreze pentru a gestiona riscurile la locul de muncă.

Câştigătorii Premiilor Europene pentru Bune Practici, şi anume zece organizaţii recunoscute pentru colaborarea remarcabilă dintre lucrători şi cadrele de conducere în prevenirea riscurilor, vor fi de asemenea prezenţi, aceştia reprezentând sectoare precum agricultura, sănătatea şi producţia.

De asemenea, în cadrul summit-ului va fi dezvăluit şi câştigătorul primului premiu SSM pentru promovarea Reţelei întreprinderilor europene. Noul premiu, primul în cadrul Reţelei întreprinderilor europene care recunoaşte promovarea excelentă a SSM, este prezentat confederaţiei spaniole „Confederación de Empresarios de Aragón” pentru campania lor de prevenire intitulată „De la şcoală la locul de muncă”, care a cuprins peste 400 de studenţi, 12 cadre didactice şi 110 întreprinderi mici şi mijlocii.

Delegaţii în cadrul summit-ului au ocazia să ia parte la unul din cele trei seminarii SSM, putând opta pentru bune practici în aptitudinile de conducere şi de gestionare şi participarea lucrătorilor, analize comparative, precum şi dezvoltarea de reţele şi campanii reuşite.

În cadrul evenimentului se oferă şi o scurtă prezentare a campaniei din 2014-2015 a EU-OSHA, institulată „Locurile de muncă sigure şi sănătoase combat stresul”, care va fi lansată în primăvara lui 2014. Campania va continua tema în colaborare şi o va aplica pentru a combate stresul la locul de muncă și riscurile psihosociale, care reprezintă a doua cea mai cunoscută problemă SSM din Europa.

Link-uri:

Mai multe despre summit

Urmaţi-ne pe Twitter  #eu_oshaSummit

Fotografii despre eveniment

Campania „Locuri de muncă sigure şi sănătoase”

Note pentru redactori

1. Misiunea Agenţiei Europene pentru Sănătate şi Securitate în Muncă (EU-OSHA)este de a face din Europa un loc de muncă mai sigur, mai sănătos şi mai productiv. Agenţia cercetează, elaborează şi difuzează informaţii fiabile, echilibrate şi imparţiale privind sănătatea şi securitatea şi organizează campanii de sensibilizare pan-europene. Înfiinţată de Uniunea Europeană în 1996 şi având sediul la Bilbao, Spania, agenţia reuneşte reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai guvernelor statelor membre, ai patronatelor şi sindicatelor, precum şi experţi renumiți din toate statele membre ale UE-28 şi din afara lor.

Acum ne puteţi urmări pe Twitter, puteţi consulta blogul agenţiei sau vă puteţi înscrie la buletinul nostru informativ lunar OSHmail. De asemenea, vă puteţi înregistra pentru a primi cu regularitate ştiri şi informaţii de la EU-OSHA prin intermediul fluxurilorRSS.http://osha.europa.eu

2. Campania „Locuri de muncă sigure şi sănătoase 2012–2013 – Împreună pentru prevenirea riscurilor” este descentralizată şi este concepută pentru a sprijini autorităţile naţionale, întreprinderile, organizaţiile, directorii, lucrătorii şi reprezentanţii acestora, precum şi alte părţi interesate să colaboreze în vederea consolidării securităţii şi sănătăţii la locul de muncă. Campania oferă sprijin unei game variate de activităţi la nivel naţional şi european, inclusiv seminarii şi reuniuni naţionale ale partenerilor. Participarea întreprinderilor mai mici este în mod deosebit binevenită. www.healthy-workplaces.eu